Mugur Cosmanciuc preşedintele PNL Neamţ, a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, că judeţul Neamţ va primi peste 711 milioane lei de la Guvern pentru proiectele Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Deputatul Cozmanciuc a precizat că Guvernul condus de premierul Florin Cîţu a alocat sumele necesare pentru continuarea mai multor proiecte de investiţii care au fost demarate deja prin PNDL, între care modernizarea drumurilor judeţene, unităţilor de învăţământ sau medicale.
“Aşa cum am spus, modernizarea şi dezvoltarea judeţului Neamţ a fost şi este o prioritate a Partidului Naţional Liberal. Le mulţumesc colegilor din Guvern…
Citeste articolul complet aici