Regimul iranian se confruntă cu o presiune internă tot mai mare, pe fondul violențelor recente, potrivit unei analize publicate de Daily Mail, semnată de David Patrikarakos. Analistul susține că, în ciuda imaginii de putere regională, Iranul ar putea suferi o implozie internă, iar legitimitatea regimului este contestată, conform News24.
Strâmtoarea Hormuz, punct strategic major
Strâmtoarea Hormuz, situată la aproximativ 32 de kilometri de coasta Iranului, este un punct strategic global, menționează David Patrikarakos. El descrie importanța acestui culoar maritim, familia sa părăsind Iranul în urmă cu 50 de ani, iar el studiind limba persană în această țară.
Aproximativ 20% din petrolul mondial și o parte importantă din gazul lichefiat tranzitează anual acest canal, lung de 154 de kilometri și lat de 34 de kilometri în cel mai îngust punct. O eventuală blocare a strâmtorii, chiar și temporară, ar putea genera un șoc în economia globală, cu o creștere a prețurilor și panică pe piețe, consideră analistul.
Teheranul ar putea bloca strâmtoarea prin diverse metode, inclusiv prin amplasarea de mine navale sau utilizarea de rachete mobile anti-navă. O altă variantă ar fi folosirea de drone și ambarcațiuni de atac pentru a captura sau avaria tancuri petroliere. Patrikarakos ridică problema dacă Teheranul ar mai lua în calcul reacția internațională, în cazul în care ar considera că regimul său este în pericol de prăbușire.
Implozia internă a regimului iranian
Analiza sugerează că, în ciuda puterii sale externe, regimul iranian se confruntă cu probleme interne majore. „Autoritatea sa se bazează acum pe ștreang, viol, bastoane și celule de închisoare, nu pe credință. Diagnosticul meu este că putregaiul este terminal. Moartea poate nu este iminentă, dar va veni și ne revine datoria să ajutăm la nașterea ei”, afirmă Patrikarakos.
El citează o declarație a lui Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, care a afirmat la Washington că Republica Islamică va cădea „nu dacă, ci când”, oferindu-se ca figură de tranziție. Regimurile aflate în declin sunt adesea cele mai periculoase, deoarece încă dețin controlul asupra forțelor armate, avertizează autorul. Violențele recente din Iran sunt prezentate ca o dovadă a acestei stări de fapt.
Regimul estimează între 2.000 și 3.000 de morți, în timp ce surse din opoziție, precum Iran International, raportează 12.000 de victime. Străzile au devenit locuri periculoase, iar în zonele rurale confruntările au escaladat, conform analizei.
Statul a răspuns cu muniție de război, iar răniții au fost urmăriți în spitale. Familiile victimelor au fost taxate pentru gloanțele folosite, ca o condiție pentru recuperarea trupurilor.
Reacția președintelui SUA Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat la evenimente de la Washington. Inițial, el i-a încurajat pe protestatari, apoi a avertizat Teheranul că execuțiile, precum cea a lui Erfan Soltani, în vârstă de 26 de ani, vor atrage acțiuni foarte puternice. Aceste declarații au încurajat protestatarii, arată analiza.
Pentru scurt timp, o intervenție militară a părut posibilă, fiind raportate contacte în Israel, anularea zborurilor Lufthansa și evacuări de la baza aeriană Al Udeid din Qatar. Tensiunea a scăzut după ce Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că o sursă credibilă l-a informat despre reducerea violenței și amânarea execuției lui Soltani.
Patrikarakos speculează că Președintele SUA, Donald Trump, fie a oferit regimului o cale de ieșire, fie a aplicat o strategie pentru a crea un fals sentiment de securitate, similară unei situații din iunie anul precedent.
Iran, stat securitar cu lege marțială
Republica Islamică a intrat într-o fază de stat securitar, impunând legea marțială, se arată în analiză. Deși portretele ayatollahilor Khomeini și Khamenei sunt încă prezente, acestea sunt considerate lipsite de semnificație.
Autorul consideră că fiecare execuție adâncește prăpastia dintre conducători și popor. El argumentează că diviziunea dintre criza internă și amenințarea externă a Iranului este artificială. „Un stat care supraviețuiește prin teroare acasă va proiecta acea teroare în exterior. Funia din curtea închisorii și mina din calea de navigație fac parte din același set de instrumente”, scrie el.
Apel la acțiune pentru Occident
Sprijinirea poporului iranian este o datorie morală și strategică, se arată în analiză. Patrikarakos susține că regimul nu este atât de puternic pe cât pare, argumentând că nu a închis niciodată Strâmtoarea Hormuz de teama consecințelor.
După uciderea generalului Qasem Soleimani de către SUA în ianuarie 2020, răzbunarea severă promisă s-a limitat la atacuri simbolice asupra unei baze americane, fără victime. Analiza propune o serie de acțiuni pentru Occident: urmărirea celor responsabili de crime, înghețarea averilor acestora, sancționarea imperiului de afaceri al Gărzilor Revoluționare, contracararea blocajelor de internet și o prezență militară de descurajare în Golf.
Durata de viață a regimului depinde atât de acțiunile Iranului, cât și de cele ale Occidentului, conchide autorul.
Qasem Soleimani, generalul iranian ucis de SUA
Qasem Soleimani a fost un general iranian, comandant al Forței Quds, o divizie a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). El a fost responsabil pentru operațiunile militare clandestine iraniene în străinătate și a fost considerat un arhitect-cheie al influenței regionale a Iranului. Soleimani a fost ucis într-un atac cu dronă american în Irak, în ianuarie 2020, la ordinul Președintelui SUA, Donald Trump. Asasinarea sa a escaladat tensiunile dintre Iran și SUA, ducând la temeri privind un conflict militar deschis.
Reza Pahlavi, figura opoziției iraniene
Reza Pahlavi este fiul ultimului șah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, și un critic vocal al regimului islamic care a preluat puterea în 1979. El trăiește în exil și pledează pentru o tranziție democratică în Iran. Pahlavi a făcut apel în mod repetat la comunitatea internațională să sprijine poporul iranian în lupta sa pentru libertate și democrație. El se oferă ca figură de tranziție în cazul căderii regimului actual.
