Interesul adolescenților pentru joburile de vară este mai mare cu 45% față de anul trecut, iar cele mai căutate sunt pozițiile de început, plătite la salariul minim pe economie. Este vorba, în special, despre locuri de muncă part-time în HoReCa, posturi entry-level în marketing și comunicare, dar și servicii precum manichiura.
Pentru angajatori, în special pentru cei din activități sezoniere, această creștere înseamnă o bază mai largă de recrutare într-un moment în care lipsa de personal apasă asupra costurilor operaționale. Vara aceasta, atenția se mută către joburi care pot fi ocupate rapid și legal de la 16 ani, în condițiile prevăzute de lege: maximum 6 ore pe zi, pauză de cel puțin 30 de minute și interdicție pentru munca de noapte sau ore suplimentare.
Deși cererea a avansat semnificativ, nivelul salarial nu s-a schimbat. În schimb, mai mulți tineri acceptă salariul minim în schimbul independenței financiare și al primei experiențe profesionale. Motivele sunt legate atât de dorința de a avea bani de buzunar, cât și de nevoia de a reduce dependența de bugetul familiei. Maria Ștefancu (17 ani), elevă, spune clar ce o motivează: „Vreau să fiu independentă și să nu îi mai pun pe ai mei la cheltuială și așa, să am banul meu. Majoritatea îi strâng, iar ceilalți îi țin de buzunar.” În același registru, Vlad (16 ani), elev, explică: „Nu am mai vrut să cer bani la părinți, să trebuiască să le cer constant bani să ies la un suc, am vrut să plătesc singur.”
Cele mai multe căutări se concentrează în HoReCa, pentru posturi de ajutor de bucătar, chelner și osăpatar, unde nevoia de personal sezonier este constantă. Potrivit Financiarul, Anca Petcu, consilier ANOFM, a descris distribuția cererii astfel: „Cel mai mult, adolescenții caută part-time în domeniul HoReCa ajutor de bucătar, chelner, osăpatar. Manichiurist caută am avut și astfel de solicitări.”
Oferta de muncă nu vine doar din rândul elevilor aflați la primul contact cu piața muncii. O parte dintre adolescenții implicați în învățământul dual aleg să continue să lucreze pe timpul verii după încheierea stagiului de practică. Laura Pătru, manager hotel, explică: „Cea mai mare parte dintre acești elevi sunt cei care sunt implicați în programul de învățământ dual, iar după ce închid stagiul de practică aleg să vină să lucreze pe vară.” Pentru angajatori, acești tineri au avantajul unei perioade de acomodare mai scurte.
Creșterea muncii legale în rândul adolescenților apare într-o piață în care aproximativ 21,7% din forța de muncă este în afara radarului fiscal. În același timp, Inspecția Muncii a intensificat controalele și a descoperit numeroși lucrători fără forme legale în ridesharing, e-commerce și curierat. În acest context, fiecare contract sezonier înregistrat contează prin contribuțiile plătite, protejarea drepturilor salariale și reducerea stimulentului pentru angajarea la negru.
Există însă și o altă interpretare a acestui fenomen: faptul că adolescenții acceptă salariul minim pentru a-și acoperi cheltuielile personale sau pentru a nu mai cere bani părinților indică și presiunea din gospodării. Răzvan Crăciunescu (16 ani), tânăr angajat, rezumă această combinație dintre cheltuială imediată și economisire: „Ce voi face cu primii bani, în general cred că o să îi cheltuiesc, posibil să mă duc și pe undeva la o piscină, dar o să pun și deoparte ca să am la finalul verii, începutul liceului ceva strâns.”
Pe termen mai lung, începutul timpuriu în muncă poate ajuta la pregătirea pentru piața muncii, dacă rămâne în zona contractelor legale și a programelor compatibile cu statutul de minor. Sociologul Nicolae Pricină spune: „Credem că foarte mulți tineri vor reuși să depășească perioada copilăriei, a iluziilor care țin de vârsta fragedă și a lipsei de experiență și este un prim pas către o maturitate reală.” Pentru mediul de afaceri, semnalul este dublu: HoReCa și alte domenii cu intrare rapidă în post primesc mai mulți candidați exact în sezonul critic, iar statul reușește să fiscalizeze o parte din activitatea care altfel ar putea ajunge în zona nedeclarată.