Un nou record. Dar amar. Costul forței de muncă a ajuns la 12,9 euro pe oră. Pare o veste bună, nu-i așa? Ei bine, nu ne scoate din coada clasamentului european. Penultimii. Cum e posibil?
Datele publicate de Financiarul arată asta clar. Costul mediu brut al forței de muncă a crescut cu 9,3% față de anul trecut. Un avans important, serios. Dar insuficient. Nu e de ajuns pentru a depăși decalajul uriaș față de media europeană. Rămânem înaintea Bulgariei, asta e clar. Dar mult în spatele tuturor celorlalți. O diferență mare.
De ce creșterea nu ne ajută să urcăm?
Creșterea costului forței de muncă este un fenomen complex, cu multe fațete. Pe de o parte, reflectă o presiune salarială. Generată de inflație și de lipsa de personal calificat în anumite domenii. Pe de altă parte, arată și o productivitate mai scăzută. Comparativ cu alte țări din UE. Nu e o ecuație simplă, cu o singură variabilă.
Salariile cresc. Dar nu suficient de repede. Nu pentru a recupera decalajul istoric. E nevoie de investiții masive în educație și formare profesională. Asta pentru a crește productivitatea și, implicit, pentru a justifica salarii mai mari. Ironia sortii… creștem, dar tot rămânem codași.
Ce domenii sunt cele mai afectate?
Diferențele salariale sunt mai accentuate în sectoarele cu valoare adăugată mică. Sectoare cu o productivitate scăzută. Agricultura, industria textilă și anumite servicii sunt exemple elocvente. Aici, costul forței de muncă rămâne un factor critic. Un factor critic în competitivitatea firmelor. Asta e realitatea.
În schimb, în sectoarele IT, inginerie sau cercetare, salariile sunt mai apropiate de media europeană. Aici, competențele și specializarea fac diferența. E un paradox românesc: avem și insule de excelență, dar și zone întinse de subdezvoltare. Distanțe mari.
Ce perspective avem pe termen scurt?
E greu de prezis ce se va întâmpla. Creșterea economică prognozată pentru următorii ani ar putea genera o presiune suplimentară pe salarii. Dar depinde și de politicile guvernamentale. Depinde de investițiile străine și de evoluția inflației. Multe necunoscute. Foarte multe necunoscute.
Un lucru e cert. România are nevoie de o strategie coerentă. O strategie pentru a crește productivitatea. Și pentru a reduce decalajele salariale față de restul Europei. Altfel, vom rămâne mereu în plutonul din spate. Nimic nou.
Ce ar trebui să facă Guvernul?
Prioritatea zero ar trebui să fie investiția în educație. Un sistem educațional performant, adaptat la cerințele pieței muncii, este esențial pentru a forma specialiști competitivi. Dar nu e suficient. E nevoie și de măsuri pentru a stimula investițiile în cercetare și dezvoltare. Pentru a promova antreprenoriatul și pentru a reduce birocrația. Asta e clar.
Fără o reformă profundă a economiei, creșterea costului forței de muncă va fi doar un foc de paie. Și vom continua să ne mirăm de ce, deși salariile cresc, tot nu reușim să recupera decalajul față de Europa. Coincidenta? Greu de crezut.
