Economia României obținea în 2025 aproximativ aceeași valoare pentru fiecare kilogram de materiale consumate ca în anul 2000. Productivitatea resurselor a revenit astfel la nivelul de acum 25 de ani, în timp ce media Uniunii Europene a crescut cu aproximativ 50% în aceeași perioadă.
„Programul de Guvernare ar trebui să înceapă discuția despre resursele României cu o întrebare incomodă: De ce, după un sfert de secol de creștere economică, producem aproximativ aceeași valoare economică pentru fiecare kilogram de materiale consumate? Comparația Eurostat dintre 2000 și 2025 arată stagnarea productivității resurselor în România, în timp ce media Uniunii Europene a crescut cu aproximativ 50%. Indicatorul raportează PIB-ul real la consumul intern de materiale. Nu măsoară exclusiv energia și nici numai resursele extrase din România. Include materialele extrase pe plan intern, plus importurile și minus exporturile”, explică Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), în analiza bazată pe date Eurostat, relatată de Agerpres.
Produsul intern brut (PIB) real exprimă valoarea producției economice cu ajustarea efectului prețurilor. Raportarea sa la materialele consumate arată câtă valoare economică rezultă din fiecare kilogram utilizat.
Față de avansul mediei Uniunii Europene, comparația prezentată de Chisăliță pentru perioada 2000-2025 indică următoarele evoluții:
- România: 0%, revenire la nivelul de plecare;
- Polonia: îmbunătățire cu 90%;
- Bulgaria: îmbunătățire cu 40%.
Chisăliță cere evaluarea investițiilor după rezultatele economice
Președintele AEI propune schimbarea criteriilor după care Guvernul evaluează utilizarea banilor publici. În aprecierea sa, nici suma cheltuită, nici absorbția fondurilor europene nu arată, singure, cât s-a modernizat economia.
Pentru programele majore, el cere verificarea unor efecte concrete:
- Reducerea costurilor de producție;
- Economisirea materialelor și a energiei;
- Îmbunătățirea transportului;
- Crearea unor capacități de producție competitive;
- Obținerea unor beneficii care să justifice cheltuielile de întreținere și exploatare a investiției.
În industrie, Chisăliță susține condiționarea sprijinului public de modernizare, reducerea pierderilor și rezultate verificabile. Fără aceste condiții, avertizează el, statul poate finanța în mod repetat aceeași vulnerabilitate.
Discuția despre energie trebuie să cuprindă prețul, siguranța aprovizionării și investițiile necesare, dar și valoarea adăugată pe care întreprinderile o obțin din energia consumată și din banii plătiți pentru aceasta, apreciază autorul analizei.
El atrage atenția și asupra unei limite a indicatorilor de consum: închiderea unei activități industriale poate îmbunătăți raportul statistic fără să însemne un câștig economic. Obiectivul propus este o producție competitivă, cu un consum mai eficient, venituri și locuri de muncă sustenabile.
Valoarea păstrată în țară trebuie urmărită pe sectoare
În privința valorificării resurselor naționale, Chisăliță formulează întrebările la care consideră că trebuie să răspundă autoritățile: „Nu este suficient să enumerăm gazele, pădurile, terenurile agricole sau resursele minerale ale țării. Inventarul resurselor nu este un bilanț al prosperității. Întrebarea care trebuie să și o pună Guvernul este câtă valoare păstrăm în România prin prelucrare, tehnologie, proiectare și comercializare. Ce exportăm brut? Ce importăm ulterior? Ce verigi de producție lipsesc și de ce nu sunt competitive? Răspunsul trebuie dat pe sectoare și pe date. Nu orice export de materie primă este o greșeală, iar nu orice fabrică devine viabilă prin subvenționare. Dar absența unei politici coerente pentru creșterea valorii adăugate nu poate fi înlocuită cu discursuri despre bogățiile țării”.
Despre cauzele rezultatului României, el precizează în aceeași analiză: „Stagnarea productivității resurselor nu înseamnă că România nu a progresat deloc. Înseamnă că, la nivelul acestui indicator, creșterea economică nu s-a desprins suficient de consumul de materiale, rămânând mult în urma țărilor UE. Guvernul trebuie să afle cât din rezultat ține de risipa de resurse, managementul ineficient, construcția infrastructurii necesare și cât ține de tehnologii slabe, pierderi, produse cu valoare adăugată redusă produse în România sau folosirea ineficientă a resurselor. Programul de guvernare trebuie să identifice cauzele sărăciei și să prevadă măsuri pentru creșterea productivității, eficienței și valorii adăugate. Combaterea risipei, modernizarea tehnologiilor și managementul performant trebuie să înlocuiască tratarea repetată a efectelor prin ajutoare și subvenții nesfârșite care produc o aparentă bunăstare pe termen scurt și sărăciei lucie pe termen lung”.
Veniturile depind și de muncă, fiscalitate și servicii publice
Legătura dintre folosirea resurselor și banii populației are mai multe componente, subliniază Chisăliță: „Stagnarea productivității resurselor nu explică singură sărăcia. Veniturile populației depind și de productivitatea muncii, de ocupare, de distribuția valorii adăugate, de fiscalitate și de calitatea serviciilor publice. Tocmai de aceea, Guvernul trebuie să lege aceste teme. Mai multă valoare produsă trebuie să se traducă în salarii sustenabile, întreprinderi viabile și servicii publice mai bune”.
Pentru viitorul program de guvernare, acesta propune stabilirea unor obiective măsurabile de creștere a competitivității economiei.
