Mai mulți mineri au anunțat că sunt dispuşi să intre în greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocieri între liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara. O nouă rundă de negocieri este programată să aibă loc luni la București, la Ministerul Energiei şi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
„Am discutat cu colegii mei care se află în subteran şi mi-au transmis că cel puţin 10 dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei, de luni, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate. Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport, acestea fiind…
Citeste articolul complet aici