O seară perfectă. S-a transformat într-un coșmar repetat. Nu e vorba de o greșeală medicală. Ci de ceva mult mai grav. Sian Sturgis, o femeie de peste 50 de ani, acuză sistemul de sănătate. Îl acuză că ignoră durerea femeilor. Pur și simplu.
Într-o mărturie sfâșietoare, publicată de Revista Ioana, ea povestește cum a îndurat ore de agonie. Soluții existau. A șasea luxație de șold a fost picătura. O lipsă de empatie crasă. O incapacitate de a lua în serios suferința unei paciente, spune ea. Un sistem surd la durere. Atât.
De la petrecere la agonie: cum a început totul
Decembrie. O petrecere. Atmosferă de vis. Nimic nu prevestea coșmarul. Dar, brusc, piciorul drept al lui Sian a sărit din articulația șoldului. „Am trecut, în acea clipă, de la o stare de relaxare și fericire absolută la adâncurile disperării”, povestește ea. Nu era doar durerea. Era a șasea oară. În 2020, a suferit o protezare totală de șold. Apoi, trei dislocări. O operație de revizuire în 2024, urmată de alte două dislocări. Știa ce o așteaptă. Ore de suferință cruntă. De ce acum?
„Sistemul medical are o problemă cu durerea, mai ales cu a femeilor”
„Am învățat pe calea cea grea că sistemul medical are o problemă cu durerea”, spune Sian. Mai ales cu a femeilor. Pur și simplu nu o tratează cu seriozitatea și urgența pe care le cere. Nu e vorba doar de lipsa calmantelor. E vorba de o atitudine generală. De o lipsă de respect. Pur și simplu, nu ești crezută. Ești văzută ca o isterică.
Ore de așteptare și o durere ca un șoc electric. Calvarul abia începea.
Ore de așteptare și o durere ca un șoc electric
Orele care au urmat luxației au fost un chin. Până la 5 dimineața, a zăcut pe canapea, plângând. Ambulanța a venit și a dus-o la spital. „Durerea este copleșitoare. Este atât de intensă încât îneacă orice altceva ca un șoc electric constant”, descrie ea. În spital, doar paracetamol. A urlat. A implorat. Fără rezultat. Abia spre seară, un cocktail de analgezice puternice. Scenariul s-a repetat opt zile. „Alternam între a țipa după ajutor și a plânge în tăcere”, mărturisește Sian. Coincidență?
Franța vs. Marea Britanie: o diferență șocantă
Ironia sorții, singura dată când durerea i-a fost tratată cum trebuie a fost în Franța. În august 2024, pe un feribot spre Spania, șoldul i-a cedat. A urmat o operațiune de salvare spectaculoasă. Legată de o targă, sedată cu morfină și ketamină, a fost ridicată cu un elicopter al Gărzii de Coastă și dusă la un spital militar din Bordeaux. Acolo, o altă lume. „A fost singura îngrijire cu adevărat civilizată pe care am primit-o în toată această saga tristă”, spune ea. Șase zile fără durere. Prioritate zero.
Umilința supremă: test de sarcină la 50+ ani
Sian e convinsă că modul în care e tratată durerea are legătură cu genul. Durerea bărbaților e văzută ca eroică. A femeilor? Tratatată superficial. Un moment umilitor: într-un spital din Kent, i s-a cerut un test de sarcină, deși e trecută de menopauză. A urmat o procedură chinuitoare. „O asistentă a încercat să mă cateterizeze acolo unde zăceam, pe o targă pe un coridor pe unde trecea lumea”, își amintește ea. Cinci încercări dureroase. Testul negativ. De atunci, infecții urinare recurente. Ceea ce o bântuie nu e ghinionul medical, ci cruzimea de a fi lăsată să sufere inutil. „Asta retrăiesc în coșmarurile mele”.
