UEFA dată în judecată de susținătorii Super Ligii. Se cer despăgubiri de miliarde de euro

UEFA dată în judecată de susținătorii Super Ligii. Se cer despăgubiri de miliarde de euro

Un nou scandal a izbucnit în fotbalul european, având în centru UEFA, care se află în fața unei posibile acțiuni în justiție din partea clubului Real Madrid și a A22 Sports Management, promoterul Super Ligii Europene. Cele două entități pregătesc o plângere în care cer daune de 4,5 miliarde de euro, conform publicației spaniole AS.

Suma solicitată reprezintă despăgubiri pentru „prejudiciul cauzat, profiturile pierdute și afectarea reputației” clubului spaniol și a A22, ca urmare a blocării inițiativei de către UEFA.

Cererea de daune pentru prejudiciu

Avocații Real Madrid și ai companiei A22 lucrează deja la conturarea acțiunii în instanță, prin care solicită despăgubiri de la UEFA. Aceștia acuză forul european, condus de Aleksander Čeferin, că a împiedicat demararea competiției. Acest pas marchează o schimbare de strategie din partea celor două organizații, care, după mai multe încercări de negociere nereușite, trec acum la ofensivă.

Plângerea se bazează pe o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din decembrie 2021. Curtea a stabilit că „regulile FIFA și UEFA privind autorizarea prealabilă a competițiilor intercluburi, precum Super Liga, încalcă dreptul Uniunii Europene prin abuz de poziție dominantă și prin restrângerea liberei concurențe”.

Discuții neconcludente între A22 și UEFA

Negocierile dintre A22 și UEFA, la care au participat Bernd Reichart, CEO-ul A22, Teodoro Teodoridis, secretarul general al UEFA, și reprezentanții Real Madrid și FC Barcelona, au fost amplu documentate, dar nu au dus la rezultate tangibile. Deși păreau posibile progrese inițiale privind modelul de televiziune și managementul competiției, discuțiile s-au blocat din cauza lipsei unui acord privind formatul competiției.

Atât Florentino Pérez, președintele Real Madrid, cât și Joan Laporta, liderul FC Barcelona, au fost informați despre parcursul negocierilor.

Acuzații de întârziere din partea UEFA

La final, Real Madrid și A22 au concluzionat că UEFA nu a avut intenția de a ajunge la un acord, ci a urmărit să câștige timp pentru a împiedica lansarea Super Ligii. Aceasta a determinat cele două entități să opteze pentru solicitarea de daune financiare, considerată cea mai logică variantă, conform normelor aplicate în cazurile de monopol din Uniunea Europeană, a menționat publicația AS.