Sporturile de iarnă sunt pentru toată lumea. Cinci pârtii din România, dotate pentru persoanele cu dizabilităţi
Patru scaune speciale, adaptate pentru schi, au fost donate de asociaţia Caiac Smile pârtiilor Icoana din Cavnic, Feleacu din Cluj, Cheile Grădiştei şi Poiana Braşov. Un al cincilea scaun va ajunge la Vatra Dornei.
„Acestea au fost predate în weekend, se mai fac adaptări, dar probabil că de la sfârşitul săptămânii vor deveni funcţionale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ionuţ Stancovici, preşedintele asociaţiei.
Acesta spune că scaunele vor putea fi folosite gratuit de persoanele cu dizabilităţi, care vor putea învăţa să schieze singure cu ajutorul monitorilor asociaţiei.
„Noi am început în 2011…