De la 1 iulie intră în vigoare majorarea salariului minim la 4.325 lei, într-un context în care Guvernul încearcă să protejeze veniturile mici, dar mută în același timp un cost suplimentar în bugetele companiilor cu productivitate redusă și cu posibilități limitate de a crește prețurile. Pentru angajator, costul total ajunge la 4.418 lei, iar datele arată o povară suplimentară de peste 280 de lei pe lună pentru fiecare salariat plătit la minim.
În același timp, avantajul net pentru angajat este redus de scăderea facilității fiscale de la 300 la 200 de lei. Astfel, deși anunțul public este majorarea salariului minim, efectul direct în firme este creșterea costului muncii. În domeniile unde salariul minim este folosit pe scară largă, mai ales în servicii locale și în întreprinderile mici și mijlocii, această schimbare se vede imediat în marje, cash-flow și în capacitatea de a menține numărul de angajați.
Profesorul de economie Radu Nechita a explicat, potrivit Financiarul, că noul nivel poate fi susținut doar dacă valoarea economică generată de angajat acoperă costul complet suportat de companie. Un salariu minim de 4.325 lei înseamnă că munca salariatului trebuie să producă cel puțin 4.418 lei, acesta fiind costul total pentru angajator. Aceasta reprezintă, în esență, remunerația completă a factorului muncă. Dacă valoarea muncii este sub 4418 lei, înseamnă că angajatorul „cumpără” un serviciu la un preț mai mare decât „face”.
Consecințele diferă însă în funcție de regiune, sector și dimensiunea companiei. În zonele cu activitate economică mai slabă și pe piețe unde clienții au venituri reduse, firmele au mai puțin spațiu pentru a transfera costurile în prețuri. În aceste cazuri apare riscul de restrângere a activității, concedieri sau mutarea spre informalitate. Cei mai vulnerabili sunt angajații cu experiență redusă, calificări mai slabe și flexibilitate mai mică.
Datele din piață indică faptul că salariații plătiți la minim au pierdut aproape 400 de lei din puterea de cumpărare în ultimul an, pe fondul unei inflații de 11%. Raportat la majorarea de 125 de lei invocată în dezbaterea publică, rezultă că avansul nominal nu acoperă scumpirile. Analistul Adrian Negrescu a rezumat această situație astfel: „Creşterea salariului minim este ca o ştire la Radio Erevan. În mod real, salariul minim continuă să scadă, nu să crească. De la 1 iulie, cei 125 de lei pe care îi primesc în plus românii se topesc practic în inflaţia de 11%. În termeni reali, în ultimul an, angajaţii plătiţi cu salariul minim au pierdut aproape 400 lei din puterea de cumpărare pe fondul scumpirilor generalizate.”
Pentru companii, presiunea nu se oprește la costul direct. Potrivit aceluiași analist, cele peste 280 de lei în plus pentru fiecare salariat la minim sunt greu de absorbit într-o perioadă marcată de vânzări în scădere și blocaje financiare. Variantele rămase sunt toate dificile: reducerea personalului, plata la negru sau majorarea prețurilor, cu riscul afectării competitivității dacă piața nu acceptă scumpirea.
Consultantul de business Sorin Spiridon consideră că măsura era necesară, având în vedere că România rămâne printre țările cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, iar inflația a tăiat din puterea de cumpărare. Totuși, efectul nu se oprește la angajații plătiți exact la minim. În practică, cresc și salariile aflate imediat peste acest nivel, ceea ce duce la compresie salarială și la presiune pentru recalibrarea grilelor interne. În plus, start-up-urile și firmele aflate în primii doi ani de activitate sunt expuse separat, deoarece funcționează de regulă cu resurse financiare limitate și încă își testează modelul de business.
Radu Nechita arată că, atunci când concedierea nu este prima soluție, angajatorii încearcă să mărească productivitatea prin reducerea timpilor morți, norme mai ridicate, sarcini noi sau programare strictă în orele cu cerere maximă. Dacă nici aceste măsuri nu acoperă costul complet al muncii, pot urma renunțarea la angajat, restrângerea activității, închiderea firmei sau înlocuirea muncii cu capital.
