Conform proiectului, consumatorul final va plăti 50 de bani pentru fiecare ambalaj din plastic, aluminiu sau sticlă cu capacitatea de până la trei litri, excepţie făcând ambalajele lactatelor.
Banii urmează să fie recuperaţi în urma reciclării deşeurilor la automate amplasate special.
„Este un proiect de Hotărâre de Guvern care a fost în consultare publică. Luni (11 ianuarie, n.r.) am avut trei sau patru ore de discuţii cu principalii factori care sunt implicaţi şi vor fi implicaţi în procedura de colectare şi de garantare, de funcţionare a sistemului, care este unul destul de complex. Am văzut o voinţă de implicare din partea producătorilor de băuturi…