Guvernul Bolojan a căzut. Scorul a fost categoric, 281 de voturi contra la moțiunea de cenzură, egalând astfel recordul negativ al căderii executivului Cîțu (din anul 2021). Dar dincolo de cifre, adevărații câștigători ai acestei crize politice s-ar putea să nu fie cei care au sărbătorit victoria în fața camerelor de luat vederi.
Bolojan, învinsul care ar putea câștiga totul
La prima vedere, Ilie Bolojan este marele pierzător. Lucrurile stau însă puțin diferit. Dacă liberalii vor rămâne uniți în jurul său, premierul demis va fi primul președinte al PNL din ultimii zece ani pe care colegii nu l-au sacrificat pentru interese de moment. Iar dacă facțiunea pro-PSD devine majoritară și îl marginalizează, efectul ar putea fi același.
Numai că Bolojan nu scade când este marginalizat. Realizările sale locale s-au rostogolit, ca un mit. O astfel de mișcare i-ar legitima statutul de lider al mișcării reformiste, mai ales că susținătorii săi au văzut în cele 10 luni de guvernare care este gândirea sa. Nu mai pare deloc o fantezie scenariul înființării unui nou partid, cu adevărat liberal și curățat de orice influență PSD.
Matematica dură pentru PSD și miza reală a moțiunii
Social-democrații și-au anunțat victoria, însă partidul se află în cel mai prost moment al istoriei sale. Dacă în 2016, în epoca Dragnea, PSD obținea peste 3,2 milioane de voturi, în 2024, PSD-ul condus de Marcel Ciolacu a fost votat de puțin peste 2 milioane de români. Scăderea a venit pe fondul unei prezențe la urne cu peste 20% mai mare, iar în 8 ani, formațiunea a pierdut 1,2 milioane de voturi. În schimb, PNL a reușit să-și păstreze relativ constant numărul de voturi, cu 1,4 milioane în 2016 și 1,3 milioane în 2024, după cum notează Financiarul.
Cifrele vorbesc de la sine.
V-ați gândit vreodată la miza reală din spatele acestor mișcări bruște de pe scena politică? Nu este deloc întâmplător că moțiunea de cenzură a venit fix în momentul în care pe lista lui Bolojan urmau să intre companiile, instituțiile și autoritățile care asigură influența PSD. Rămânerea la butoane este vitală pentru accesul elitei sale politico-economice la resurse publice.
Marele câștigător. AUR intră în jocul puterii
Al doilea câștigător major din această criză este AUR. Cordonul sanitar din jurul partidului a dispărut complet. Excluderea lor din scenariile de guvernare a fost abandonată de la președintele Nicușor Dan, până la liderul PSD Sorin Grindeanu. Această validare le consolidează statutul de singur partid de opoziție cu perspective reale de creștere.
Să fim serioși, saltul este masiv. Dacă în 2020 partidul lui George Simion obținea puțin peste 500.000 de voturi, în 2024 formațiunea a fost aleasă de 1,6 milioane de români. Ei au preluat culoarul ideologic al PRM, pentru care sintagmele „nu ne vindem țara” și „mândri că suntem români” au devenit un mod asumat de a face politică. Strategia lui Sorin Grindeanu a fost tocmai oprirea hemoragiei pesediste către AUR, ștergând simbolic termenul „progresist” din statutul partidului și acuzând liberalii că vor să dea țara pe mâna străinilor.
Rolul ambiguu al președintelui Dan
Nu putem omite nici rolul pe care îl va juca președintele Nicușor Dan. Acuzat de pesedism în spațiul public, acesta s-a apărat invocând mandatul constituțional de mediator. Și totuși, jurisprudența Curții Constituționale este foarte clară. În avizele pentru suspendările președintelui Traian Băsescu, CCR a statuat: „Preşedintele României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime opinii şi opţiuni politice, să formuleze observaţii şi critici cu privire la funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora, să propună reforme sau măsuri pe care le apreciază dezirabile interesului naţional”.
Magistrații au adăugat că „opiniile, observaţiile, preferinţele sau cererile Preşedintelui nu au însă un caracter decizional şi nu produc efecte juridice, autorităţile publice rămânând exclusiv responsabile pentru însuşirea acestora ca şi pentru ignorarea lor. În orice caz, exercitarea de către Preşedinte a unui rol activ în viaţa politică şi socială a ţării nu poate fi caracterizată ca un comportament contrar Constituţiei”.
Deocamdată, ni se cere să credem pe cuvânt că lucrurile se vor așeza. Vom afla repede ce decizii se vor lua, deși „repede” înseamnă cu totul altceva la Palatul Cotroceni, la fel cum noțiunea de „echipă” cu premierul a însemnat cu totul altceva după încheierea campaniei electorale.
Silfide Complex De Slabit Forte 20cprCumpără-49%
8.5cp *OFERTA* Drujba benzina 58cm³, 9000rpm, 40cm, demaror JAPONIA WALBRO - magneziu, Motoyama Japan CMP1625Cumpără-33%
Gresie exterior / interior portelanata Optima Onyx 60 x 120 cm lucioasa rectificata tip marmuraCumpără-26%
Set 2 adaptoare H7 Osram LED 64210DA02 omologate RARCumpără




