Dezbatere interactivă despre sustenabilitate și Deep Fake cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului
Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului este marcată, anual, pe 15 martie, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la importanța cunoașterii drepturilor consumatorilor din lumea întreagă, fiind și un bun prilej pentru mobilizare în vederea protejării acestora.
Cu această ocazie, Asociația Sută la Sută Românesc și Tribuna Consumatorilor, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au organizat cea de-a treia ediție a conferinței anuale dedicate protejării drepturilor consumatorilor, la care au participat, miercuri, 13 martie, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai companiilor private. Aceștia au dezbătut subiecte de actualitate și au orientat atenția consumatorilor către subiecte relevante precum sustenabilitatea, evitarea risipei alimentare, importanța digitalizării în era e-commerce, dar și beneficiile și pericolele pe care le aduce folosirea inteligenței artificiale. Invitați au fost secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, dl. Bogdan Dumea, președintele ANPC, dl. Horia Constantinescu și invitați din sectorul privat.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunțat cu această ocazie, că guvernul pregătește un nou act normativ prin care să se stabilească cerințele necesare pentru ca mărfurile de pe rafturi să poată fi catalogate drept „produs românesc”.
„De la nivelul cabinetului prim-ministrului am primit o informare şi o solicitare de opinii în legătură cu un act normativ ce ar trebui să stabilească cumva care sunt exigenţele clare pentru a numi un produs «Românesc», «Boieresc», «Cămara bunicii» sau cele cu care suntem deja familiarizaţi. Ca să înţelegem de ce cred că s-a luat în calcul această situaţie, pentru că, la un moment dat, verificând un producător de siropuri ce livra pentru aceste mărci, am constatat că singurul ingredient românesc era apa cu care se dilua smecleul venit din alte ţări. Până şi zahărul era, de asemenea, din afară, nu numai a României, ci şi din afara spaţiului european. Şi iată, aşa cum spuneam, de la nivelul Guvernului există o evaluare a acestor situaţii, pentru a nu mai putea numi un produs ca fiind românesc, în condiţiile în care poate doar cartonul în care este ambalat este de origine românească”, a declarat Horia Constantinescu în cadrul conferinței „Sustenabilitate şi digitalizare. Beneficiile inteligenţei artificiale şi pericolul Deep Fake pentru consumator”.
Referindu-se la alimentele cu menţiunea bio, președintele ANPC a arătat că, în România, sunt mai multe autorităţi care veghează întregul lanţ alimentar pentru a avea garanția că acestea sunt într-adevăr bio, iar acest lucru este beneficiul consumatorilor.
„Suntem mai multe autorităţi, cele care veghează pe întreg lanţul alimentar. Cred că niciodată nu suntem prea mulţi în a păzi siguranţa cetăţeanului şi bineînţeles, inclusiv la nivelul Comisiei Europene, cel puţin autoritatea noastră a atras atenţia că, de exemplu, semaforizarea NutriScore care recomandă că un aliment este sau nu sănătos, prin inscripţionarea acestuia cu un semafor şi punerea pe culoarea verde, în opinia noastră, nu reprezintă o indicaţie de sănătate absolut deloc. Poate alimentul respectiv are puţine zaharuri şi puţină grăsime, dar are tot tabelul lui Mendeleev şi vom reuşi în felul acesta să mâncăm şi alimente pe care nu credeam că le vom înghiţi vreodată. Iată că avem nevoie de opinii, nu neapărat ale specialiştilor, avem inclusiv nevoie de opinia cetăţeanului în raport cu aşteptările acestuia. Cred că, la un moment dat, inclusiv Comisia Europeană ar trebui să ia decizia sănătoasă de a nu ne mai învăţa că noi putem înghiţi imazalil (un pesticid – n.r.), dar numai o linguriţă în fiecare zi ca să luminăm, nu să şi murim”, a explicat președintele ANPC.
Invitat la conferință, Bogdan Mihai Dumea, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a oferit noi informații despre un proiect de lege care ar trebui să reglementeze şi să pedepsească deep fake-ul. Proiectul se află în Parlament şi prevede o serie de amenzi semnificative, dar și o componentă penală, cu posibilitatea de a merge la închisoare între 1 şi 3 ani.
Secretarul de stat a oferit explicații despre termenul „deep fake”, care face referire la o o tehnologie în care se integrează inteligenţa artificială pentru a crea imagini videoclipuri, materiale audio false. Acesta a evidențiat faptul că este o tehnologie ce poate fi folosită cu ușurință pentru a manipula opinia publică.
„Este într-adevăr un subiect important pentru anul în care suntem, un an electoral şi pentru noi şi pentru tot globul, aş putea spune, pentru că avem alegeri peste tot, şi avem, iată, această problemă nouă: deep fake. Este, să spunem aşa, o tehnologie, dacă îi putem spune o tehnologie, în care se integrează inteligenţa artificială pentru a crea imagini videoclipuri, materiale audio false, dar care par în acelaşi timp foarte reale. Şi este într-adevăr o problemă. Este o tehnologie care ar putea fi folosită pentru a manipula opinia publică, pentru a crea ştiri false sau poate chiar de a discredita diverse persoane”, a declarat Bogdan Dumea.
Parlamentul European a aprobat un document legislativ ce vizează reglementarea utilizării inteligenței artificiale, această legislație fiind cunoscută sub numele de „regulamentul privind Inteligența Artificială”. A fost convenită cu statele membre ale UE în decembrie 2023 și își propune să asigure siguranța și respectarea drepturilor fundamentale, în timp ce încurajează inovația. Scopul principal este protejarea drepturilor fundamentale, a democrației, a statului de drept și a sustenabilității mediului împotriva potențialelor riscuri asociate cu sistemele de AI cu grad ridicat de risc.
“Sunt în curs de dezvoltare instrumente care folosesc chiar inteligența artificială pentru a identifica deepfakes, dar rămâne de văzut în ce ritm și dacă acuratețea lor va putea ține pasul cu ritmul de evoluție al tehnologiei deepfake. Sunt de asemenea în lucru diferite mecanisme de control, inclusiv legislative, dar trebuie să ținem seama de faptul că tehnologiile evoluează galopant. Cert este că e mai înțelept să ne bazăm pe judecata noastră asupra conținutului unui video. Fii un consumator informat. E important!”, transmit și organizatorii conferinței.
_____________________________
Link-ul evenimentului este aici:
Un proiect: Tribuna Consumatorilor – http://www.tribunaconsumatorilor.ro
Organizat de: Asociația Sută la Sută Românesc- http://www.sutalasuta.eu
Eveniment susținut de Romalimenta, cu sprijinul Mondelez International, EMAG, Catena, Altex.