Sigur ai auzit de pierzătorii crizei şi de câştigătorii ei. Celor mai norocoşi, pandemia le-a adus şi mai mulţi bani. Şi îţi dau câteva exemple.
Jeff Bezos, CEO al Amazon, care este şi cel mai bogat om din lume. Pe locul doi este Elon Musk, fondatorul Tesla. Ei nu au simţit pandemia. Sau cel puţin, nu la buzunar.
Citește și: Bogații României: câți oameni au, de fapt, averi de peste 300.000 de dolari – Stiri pe surse
Ca să-ţi faci o idee despre ce sume vorbim, combinat, câştigul celor doi din ultimul an este de 217 miliarde de dolari.
Şi pentru că întâlnirile au fost mai mult în mediul online, decât faţă în faţă, Eric Yuan, fondatorul Zoom, a urcat şi el la o avere de 20 de miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg …