Protestul celor peste 1500 de oameni, organizat duminică la Palatul Parlamentului nu a scăpat neamendat de oamenii legii.
„Până în acest moment, organizatorul activității a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu a asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile H.G. 35 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea…