Videle – odată adorată și detestată de milioane de români simultan, OUG 13/2017 a fost în centrul unor proteste care au scos sute de mii cetățeni în stradă.

Timp de trei săptămâni a fost subiectul fiecărei emisiuni de știri iar Internetul nu mai contenea să vorbească despre acest act normativ.

Însă ascensiunea fulminantă a Ordonanței s-a oprit odată cu abrogarea sa. Zecile de mii de statusuri pe Facebook care o menționau au încetat.

Astăzi, OUG 13/2017 este o simplă amintire difuză.

Însă unde este ea acum? Actul normativ s-a mutat la părinții ei în Teleorman, orașul Videle, aducând de la București doar hârtia Monitorului Oficial în care a fost publicată.

Ordonanța și-a deschis un mic atelier de brățări și accesorii handmade cu care speră să pornească o afacere boutique. Momentan are un magazin în București la subsolul unei case de la Foișorul de Foc.

Magazinul stă deschis doar marți și vineri, fiindcă OUG 17 nu își permite mai multe drumuri cu microbuzul de la Videle la București.

Actul normativ ar vrea să își repornească cariera dar nu știe cum, gândindu-se serios să insceneze un filmuleț deocheat cu un membru al consiliului județean Gorj.

COMENTARII DE LA SUPER FANI