FICȚIUNE EROTICĂ – Sfâșietoarea regăsire în neantul tenebros, de Neghina Cristovilivoschi

neghina cropNeghina Cristovilivoschi este o scriitoare contemporană de proză erotică non-autobiografică pentru copii și adolescenți de toate vârstele. A debutat cu volumul „Misterele puțului de la marginea satului mason” și a continuat cu bestsellere ca „Vampirul vârcolac bisexual paleoandrogin din Eforie” și „Jabba jabba nutella chicaboog kawah-te beregată însângerată”. Ultimul ei volum a fost inclus anul acesta în subiectele de Bac și cu această ocazie, redacția Cotidian Zilnic a obținut o mostră din următoarea sa carte, „Sfâșietoarea regăsire în neantul tenebros.”

SFÂȘIETOAREA REGĂSIRE ÎN NEANTUL TENEBROS

Capitolul 1 – Prin Sânge Ne Găsim Destinul

Sub ventilatorul de tavan cu o pală lipsă din camera bunicii stăteau două trupuri încinse, gâfâind de zor. De-abia ce făcuseră actul de sex, iar sudoarea se scurgea de pe trupul fetei de 14 ani lent ca condensul de pe un pahar de frappe cu înghețată și frișcă. 

Deși avea doar 14 ani, era o făptură zveltă, și nicidecum o scriitoare supraponderală între două vârste. Numele ei era Roxana, dar toți prietenii ei îi spuneau Roxxy sau Roxx (având mulți prieteni și făcând lucruri pe care prietenii le fac, cum ar fi să iasă în oraș la biliard sau unde ies tinerii, a căpătat destulă notorietate socială încât să primească o poreclă în mod natural, total neinventată de ea). La 10 ani tatăl o violase. Roxx însă nu a lăsat acest lucru să o definească pentru că ea era mai mult decât o persoană puternică.

Era echivalentul a câteva persoane puternice la un loc.

“Ești foarte frumoasă” îi spuse Tristan înainte ca ea să flopăie goală pe ușă. Voia să se ducă în curtea casei din care părinții erau plecați pentru weekend și să stea nud în iarbă. Era luna iulie, deci singurul pericol erau termitele. Cel puțin așa credea ea. S-a așezat în iarbă și a închis ochii.

“Te urmăresc de ceva timp, Roxxy.” se auzi deasupra ei o voce fantomatică dar în același timp tandră și cu modulațiile seducătoare pe care le-ar avea vocea unui iubit. “Am venit să îți îndeplinesc destinul.”

Roxxy nici măcar nu a deschis ochii. Fiind o fată curajoasă și cu indicele de masă nedepășind plaja recomandată de nutriționiști, știa că tricoul negru, din care logoul de arbuști al unei formații de metal din Beiuș se ștersese în timp, o va proteja.

“Cine ești și ce vrei?” întrebă ea, fără a își deschide pleoapele pe care într-adevăr ne e greu tuturor câteodată să le deschidem.

“Cum ar fi dacă ți-aș spune că am venit aici să te răvășesc sexual și animalic pentru că mă atragi sexual?” răspunse vocea. Deja îi simțea respirația aproape de fața ei. Emana un miros stătut, dar nu neplăcut. Ca miasma de castraveți murați din beciul bunicilor pe care-i iubești pentru că te-au crescut după divorțul alor tăi.

“Aș întreba ce mai aștepți.” răspunse Roxx deschizându-și ostentativ picioarele suple și fără pic de celulită. La fel ca meniul dietetic de la McDonalds, pericolul o excita foarte tare. De altfel, prietenii îi spuneau mereu că nu înțeleg cum poate să mănânce atât de mult McDonald’s fără să se îngrașe.

“Deschide ochii, Roxana.” Vocea devenise brusc severă și își pierduse aspectul seducător. “Nu am timp de jocuri.”

Roxxy deschise ochii și se uită la fața străinului. Era un bărbat înalt și foarte slab; avea fața palidă și păr lung negru ca abanosul, avea o coroană de prinț, era îmbrăcat în costum alb de cavaler și venise pe un cal alb de prinț cal cavaler alb prințul din poveste. Felul în care o fixa cu privirea o făcu să se înfioare; însă dincolo de ochi Roxx vedea ceva ce multe persoane nu ar fi putut să vadă. În spatele ochilor străinului era întuneric, iar Roxx simți pentru prima oară în viața ei un sentiment foarte vag de frică. Apoi observă că străinul avea caninii foarte ascuțiți.

“Cine ești? Ce ești?” întrebă ea cu vocea tremurând de emoție și nu din cauză că avea bărbie dublă. În neliniștea ei nu era frică, ea fiind o fată curajoasă care niciodată nu rămăsese blocată în ușa troleului cinci stații până au trebuit să cheme trecătorii descarcerarea.

“Accepți darul meu întunecat? Viața ta se va schimba deplin și nu există cale de întoarcere, dar te așteaptă un destin măreț.”

“Da”, răspunse Roxxy, fără să ezite. Deși avea o viață destul de plină și nu pățise niciodată un incident în care un copil a țipat la ea în public că miroase a iaurt lăsat la soare, se simțea pentru prima dată sătulă și dorea ceva mai mult. “Dar întâi vreau să îți știu numele.”

Străinul zâmbi, dezvăluindu-și dinții. “Sunt Azrael, prințul vampirilor, iar tu în această noapte vei fi mireasa tenebrelor mele. Prin sânge ne găsim destinul.”

“Prin sânge ne găsim destinul” avu Roxxy timp să repete, înainte ca dinții lui Azrael să se înfigă adânc în gâtul ei suplu și să îi declanșeze trei orgasme consecutive pentru că așa se obțin orgasmele.

COMENTARII DE LA SUPER FANI