2015 a fost un an sumbru pentru 561 de familii din România care au avut anul trecut o persoană dragă decedată din cauza curentului. Numită „epidemia secolului 21” de către specialiști, Sindromul Acut Inflamator Eoligen (S.A.I.E.) sau „tragerea de curent” în limbaj popular a afectat sute de mii de persoane, deseori cu consecinte fatale.

„Este de ajuns ca o persoană să stea între o ușă și un geam, sau doar să fie un geam deschis, sau doar să existe o masă de aer în mișcare, pentru ca simptomele S.A.I.E. să apară.” spune Eugen Moșneanu, cercetător la Centrul pentru Medicină Alternativă, Homeopată și din Reviste.

„Primele semne ar trebui să ne pună în gardă. O măsea umflată, o durere de spate, un genunchi blocat. Acestea sunt simptomele care indică că ne-a tras curentul. Odată tras de curent pacientul trebuie să consulte un medic și să aplice remedii alternative de urgență. Primul ajutor e vital. Vorbim aici de ceaiuri de mușețel, comprese cu spirt și chiar cure cu Oscillococcinum. Orice întârziere poate fi fatală.”

Bineînțeles, cel mai bun tratament este prevenția, spun oamenii de știință care vor să popularizeze informații despre cum funcționează curentul de aer, numit și „moartea invizibilă” (la fel ca monoxidul de carbon, care este cealaltă „moarte invizibilă”) (bine și azbestul care iarăși nu prea se vede).

Practic, ΔP ucide.

„Un curent se formează când avem în casă două zone de presiune distincte. Diferența de presiune (ΔP) trebuie egalizată și astfel miliarde de miliarde de atomi de aer se mișcă cu mare viteză de la presiune mare la presiune mică. Când locul prin care trec atomii se îngustează (de exemplu un geam întredeschis sau gaura cheii) aceștia capătă o viteză enormă și bombardează cu viteză colosală în corpul uman, provocând ravagii. Practic, ΔP ucide. Dar numai în casă. Afară poate să ne bată vântul fiindcă acei atomi nu ne-au prins în momente de slăbiciune, în casa noastră.” ne-a povestit Nicu Spânu, entuziast de știință de pe Internet și cititor al paginii „I Fucking Love Science”.

Autoritățile promit că vor face mai multe pentru a preveni mortalitatea, atât în cazul S.A.I.E cât și al altor maladii mai puțin cunoscute, cum ar fi consumarea unui pahar de apă rece în timpul mesei.

COMENTARII DE LA SUPER FANI