Da, toată lumea ştie că stiloul şi avionul sunt invenţii româneşti, precum şi vampirii şi nota 10 la olimpiadă. Însă ştiai că şi următoarele invenţii sunt invenţii pur româneşti?

1. Sticla pisată

1sticla Originară din Dacia antică, sticla pisată a fost inventată pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi de pe lângă Sarmisegetuza, care după ce mâncau pâine amestecată cu sticlă pisată, dormeau somnul adânc şi veşnic. Secole mai târziu abia sticla pisată a fost folosită de chinezi împreună cu un lipici foarte puternic pentru a face sticla solidă, folosită până în ziua de azi la pahare şi ecrane de telefon.

2. Antigel

2antigel A doua mare invenţie a omenirii, antigelul, a fost inventată în Ţara Românească (pe teritoriul actualei Românii mari) de un dregător de la curtea lui Radu cel Frumos, pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi de pe lângă Târgovişte. Acest antigel era pus pe o bucată de pâine, iar câinii mâncau această pâine. Abia în secolul al XIX-lea, când românul Goţlib Daimlăr a inventat maşina de lux aşa cum o ştim astăzi, antigelul a fost folosit la aceasta.

3. Piuneze

3pioneze Cine nu ştie piunezele? Toţi am avut în casă cel puţin o cutie de piuneze, ţinute în sertar pentru cazul în care avem nevoie. Un astfel de caz a fost şi în 1920 la Satu Mare, oraş proaspăt trecut de sub conducerea Ungariei în cea a României, când învăţătorul român Dávid Nagy de la şcoala gimnazială din Micro 14 a decis să rezolve problema câinilor vagabonzi de pe lângă şcoală într-un mod mai elegant decât soluţia barbară a maghiarilor (bolduri băgate în chiftele). Piunezele, prin eleganţa lor, introduse în pâine sau cârnaţi, au devenit astfel cea mai întâlnită modalitate de a scăpa de câinii vagabonzi din Transilvania, unii oameni din zone libere de câini folosindu-le şi prin casă pentru a prinde hârtii pe perete.

4. Cimentul rapid

4ciment Una dintre cele mai recente invenţii ale omenirii, cimentul cu întărire rapidă a fost inventat în 1963 de dr. Elena Ceauşescu, soţia împăratului de pe atunci al României Mari, Nicolae Ceauşescu. Aceasta, lucrând la fabrica de ciment de la Aleşd, a inventat praful de ciment cu întărire rapidă care putea fi combinat cu apă şi pâine pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi de pe lângă Casa Poporului unde avea şi dânsa o camera cu baie proprie. Abia după revoluţia din 1989 cimentul cu întărire rapidă a fost folosit şi în construcţie, pentru că ţara devenise atât de săracă încât nu mai aveai cu ce să-ţi construieşti o casă, românii fiind nevoiţi să recurgă la metode care mai de care mai ingenioase.

5. Otrava de şobolani

5otrava Puţini ştiu că otrava de şobolani a fost inventată de fapt pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi de pe lângă beciurile din partea sudică a României, care se strângeau şi jucau biliard şi poker pe malul Dunării, după cum dovedesc tablourile istorice create în acest sens de pictori renumiţi. După ce s-a rezolvat problema câinilor vagabonzi, otrava a fost folosită şi la şobolani pentru că rămăsese multă pe stoc şi pisicile refuzau să o mănânce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here