Primim foarte multe scrisori la redacţie, în care ni se cere să explicăm cum am reuşit, noi şefii de la COTIDIANZILNIC.RO să împărţim perna cu peste, atenţie, 811 femei şi 2 bărbaţi.

Vă zic din start, nu e uşor. În primul rând, pentru a fi atrăgător ca om, trebuie să nu mai fii ceea ce ţi-e natural să fii. Ca să-ţi prinzi capul între glezne, trebuie să devii cât mai mult ca şi Luke Perry.

luke1

În primul rând trebuie să fii frumos. Nu mai fii gras, fă operaţii estetice, nu mă interesează. Dacă nu poţi face asta baftă în a-ţi petrece restul vieţii fiind un Brandon!

luke2Acum că ai slăbit, te-ai tuns, ai făcut implant de sprâncene şi 2 operaţii estetice trebuie să trecem la pasul 2: eradicarea personalităţii. Un sex-symbol nu are personalitate, este o pânză goală pe care poate oricine să proiecteze toate caracteristicile care îl/o atrag şi toate speranţele neîmplinite. Pentru asta trebuie să vorbiţi puţin, spre deloc. Să păreţi tot timpul uşor dezamăgit de orice, cu o expresie facială de om cu ulcer.

Om. cu. ulcer.
Om. cu. ulcer.

După ce aţi rezolvat problema asta, e timpul să faceţi ultimul şi cel mai important pas: privirea intensă.
Luke Perry se uită până la tine în suflet. Uşor trist, de la ulcer şi de la celelalte femei care pur şi simplu nu l-au putut înţelege, acest pachet de sprâncene misterios te înţelege, rezonează cu tine şi te acceptă. Nu acceptă multă lume, după cum se vede clar în expresia lui facială de lup singuratic. Luke Perry ar vrea să fie singur, el cu drumul.

Vreau să fiu singur, doar eu cu drumul.
Vreau să fiu singur, doar eu cu drumul.

Dar nu poate pleca. Pentru că te iubeşte pe tine. Sigur, nu o spune, un om atât de intens nu îşi poate exprima sentimentele, dar te iubeşte. E prea mândru să-ţi spună că vrea să rămâi, şi ştie că nu e bun pentru tine, că poţi mai mult cu un bărbat care nu e atât de chinuit de trecutul lui. Dylan te lasă să pleci pentru că te iubeşte, pentru că e blestemat că călătorească prin lume cu o gaură în piept.

luke 5
Vei fi întotdeauna cu el. Oriunde va merge. Eşti singura care i-a arătat că poate fi fericit, măcar pentru o clipă…

Dar v-aţi iubit. Un timp scurt, dar a fost surficient pentru o viaţă. Sper să-ţi găseşti liniştea, Luke, oriunde te-a dus destinul… Niciun om nu ar trebui să treacă prin ce a trecut el.

Pentru o clipă şi-a uitat demonii şi m-a iubit cu toată inima lui mare, dar misterioasă.

Decât să fii tu însăţi, mai bine să fii Luke Perry. Este mult mai bun decât tine.

 

P.S. Show-ul de real succes BREAKING BAD tratează transformarea unui good guy în bad boy, rol pentru care Bryan Carson a câştigat 5 Oscaruri şi 22 de premii Emmy, şi care este bazat pe viaţa lui Luke Perry. (Doar parţial, deoarece Perry nu a fost niciodată băiat bun.)

Eu sunt cel care bate!
Eu sunt cel care bate!

COMENTARII DE LA SUPER FANI